Patru oameni au murit după ce o autoutilitară a fost lovită de tren la Ghidigeni
Patru persoane — o tânără de 26 de ani, un bărbat de 64 de ani, o femeie de 45 de ani şi o fetiţă de 7 ani — au murit joi după-amiază în comuna Ghidigeni, după ce autoutilitara în care se aflau a fost lovită de un tren care circula pe ruta București–Iași. IPJ Galați precizează că apelul la 112 a fost înregistrat la 16:12, iar primele verificări arată că persoana aflată la volan nu ar fi respectat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările.