CJ Dolj scoate la achiziție servicii de laborator pentru 4.500 de pachete de analize medicale gratuite
Consiliul Județean Dolj pregătește o achiziție estimată la 600.000 lei pentru efectuarea a maximum 4.500 de pachete de analize de laborator, destinate campaniilor de prevenție organizate cu un cabinet medical mobil. Procedura prevede finalizarea etapelor de evaluare în februarie 2027; analizele ar urma să fie efectuate după încheierea contractului cu laboratorul selectat.