Zeci de locuitori din Giroc au rămas fără curent după avarierea cablurilor
Zeci de locuitori din Giroc, în special în zona Calea Timișoarei, au rămas de mai multe ori fără energie electrică în ultimele zile după ce mai multe cabluri de joasă tensiune au fost avariate în timpul lucrărilor de modernizare a infrastructurii stradale. Reprezentanţii Rețele Electrice România declară că echipele au intervenit pentru identificare, secționare și recablare și că au restabilit alimentarea clienților afectați. O cititoare semnalează că unele locuinţe au rămas fără curent două zile și nu au primit soluție imediată.