Zeci de mii de oameni protestează în multiple oraşe din Italia faţă de costul vieţii, reînarmare şi guvernul Meloni
Zeci de mii de muncitori, studenţi, elevi şi părinţi au participat vineri la demonstraţii în zeci de oraşe din Italia, în cadrul unei greve generale convocate de sindicatul USB. Protestele vizează creşterea costului vieţii, politicile de reînarmare şi guvernul premierului Giorgia Meloni; forţele de ordine au fost mobilizate pe scară largă pentru a preveni violenţele. Manifestările au inclus acţiuni simbolice (fotografii incendiate, containere cu bălegar) şi solidaritate cu docherii din peste 40 de porturi europene.