DRDP Timișoara lansează licitația pentru pasajul subteran de la Urseni, aproape 16 mil. €
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a lansat licitația pentru proiectarea și execuția pasajului subteran cu cheson de la intersecția DC 152 Calea Urseni cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud. Valoarea estimată a contractului este de 85 milioane lei (aproape 16 milioane euro, cu TVA), iar durata este de 24 de luni (6 luni proiectare, 18 luni execuție). Documentația urmează să fie aprobată de ANAP înainte de publicarea pe SEAP.