Încep demolări controlate prin explozie la fosta Uzină de Sodă Govora, Râmnicu Vâlcea
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea anunţă că, începând cu 24 septembrie 2026, vor fi efectuate lucrări controlate de demolare cu utilizarea de materiale explozive în incinta fostei Uzine de Sodă Govora din zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea. Prima detonare este programată joi, 24 septembrie, între orele 18:30–18:45, iar operaţiunile pot continua aproximativ două săptămâni, în funcţie de programul lucrărilor. Autorităţile recomandă populaţiei să nu se alarmeze dacă aud zgomote puternice în zonă.