Fostul Cinema Libertatea din Oradea se redeschide temporar pentru o dezbatere publică
Fostul Cinema Libertatea din Pasajul Vulturul Negru va fi redeschis vineri, 9 octombrie, de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Bihor pentru o dezbatere, o expoziție și o instalație interactivă dedicate arhitecturii și transformărilor orașului. Evenimentul începe la ora 17, are intrare liberă și include expoziția „Transformări prin arhitectură”, instalația „Vocea arhitectului” și o dezbatere participativă „Arhitectul și Comunitatea”.