Nicușor Dan, mesaj la Gala UNESCO 70 România despre protejarea patrimoniului şi rolul educaţiei în era AI
Preşedintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj la "Gala UNESCO 70 România", parte a programului aniversar pentru 70 de ani de la aderarea României la UNESCO. El a subliniat necesitatea implicării comunităţilor şi a tinerilor în protejarea patrimoniului, importanţa educaţiei ca drept comun şi faptul că tehnologia, inclusiv inteligenţa artificială, trebuie să servească omul şi să susţină cercetarea şi transmiterea patrimoniului.