Nicușor Dan și Giorgia Meloni au reunit 17 state pentru a apăra agricultura și coeziunea în bugetul UE
Președintele Nicușor Dan spune că, împreună cu premierul italian Giorgia Meloni, a reunit 17 state din Grupul „Prietenii Coeziunii” pentru a susține menținerea finanțării pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună în cadrul Cadrului Financiar Multianual 2028–2034. Liderii au trimis o scrisoare premierului irlandez Micheál Martin, care deține președinția Consiliului UE, și cer păstrarea acestor politici ca priorități, cu alocări suplimentare pentru securitate, energie și competitivitate.