Jandarmeria confirmă că are documente clasificate despre misiunile lui Lucian Pahonțu, dar le ține secret
Jandarmeria Română spune că deține documente clasificate privind misiunile lui Lucian Pahonțu din decembrie 1989 şi mineriada din 1990, însă refuză să le facă publice invocând legea. Instituția afirmă că documentele arată îndeplinirea «în condiții de legalitate» a atribuțiilor sale, iar CNSAS verifică acum dacă Pahonțu a făcut poliție politică. Evenimentele la care se referă includ noaptea de 21 decembrie 1989, când au fost 49 de morți și sute de răniți în centrul Bucureștiului.