Guvernul actualizează contractele BEI și prelungește termenele pentru cele trei spitale regionale
Ministerul Finanţelor, împreună cu Ministerul Sănătăţii, a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru actualizarea contractelor de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (împrumuturi de 923 milioane euro) pentru spitalele regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova. Principală modificare: amânarea termenelor de finalizare (până în 2029) şi flexibilizarea condiţiilor de tragere a fondurilor, fără creşterea valorii împrumuturilor sau a obligaţiilor bugetare.