Minorul de 17 ani care ar fi agresat un bărbat cu o secure și i-a distrus mașina, plasat sub control judiciar
Un adolescent de 17 ani din Boian a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile după ce, pe 21 septembrie în jurul orei 18:00, ar fi lovit un bărbat de 48 de ani cu un obiect dur și i-ar fi provocat distrugeri la mașină pe strada Tudor Vladimirescu din Bazna. Tânărul a fost reținut pe 23 septembrie pentru 24 de ore, iar cercetările continuă la Secția nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.