Volkswagen recheamă aproape 72.700 de maşini electrice din cauza unor baterii defecte
Grupul Volkswagen a demarat o rechemare la nivel mondial pentru circa 72.700 de vehicule electrice după ce controalele interne au identificat celule de baterie care nu respectă standardele de calitate; în cazuri rare, defectul poate duce la supraîncălzire şi, în situaţii extreme, la incendiu. Rechemarea vizează modele ID şi Cupra Born fabricate în intervale între 2022 şi 2025; în Germania sunt afectate aproximativ 10.000 de maşini, iar până la verificare încărcarea va fi limitată la 80% şi clienţii vor primi notificări scrise.