Anul Brâncuși, marcat la Oradea prin expoziție, artist talk și prelegere
Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) organizează la Casa Darvas-La Roche, pe 8–9 octombrie 2026, o serie de evenimente incluse în FestiFall: întâlnire cu duo-ul Anca Benera și Arnold Estefán, vernisajul expoziției „Poeme în aer liber” și o prelegere susținută de Doina Lemny despre un fond fotografic inedit al lui Constantin Brâncuși. Evenimentele sunt realizate în colaborare cu Fundația Art Encounters din Timișoara și marchează Anul Constantin Brâncuși, declarat de Ministerul Culturii pentru 2026.