Ministrul Sănătății propune concedierea medicilor care părăsesc spitalele în timpul programului
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat la TVR că pregătește un cadru legal prin care managerii spitalelor publice să poată sancționa și, după trei abateri, să desfacă contractul medicilor care pleacă la cabinetele private în timpul programului. El a anunțat totodată reluarea negocierilor cu sindicatele pentru elaborarea unei noi legi a salarizării care să prevină pierderi de venit pentru personalul medical.