Spectacol-lectură „Pâine și cafea cu tine” de Gabriel Andronache, premiera la Uzina cu Teatru
Teatrul Național din Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și revista Alecart, prezintă premiera spectacolului-lectură „Pâine și cafea cu tine” de Gabriel Andronache luni, 28 septembrie, ora 19:00, la Uzina cu Teatru. Montarea este semnată de Irina Popescu-Boieru, joacă Radu Ghilaș, Diana Roman și Radu Homiceanu, iar intrarea este gratuită. Proiectul face parte din inițiativa Lecturi³, care promovează dramaturgia românească contemporană.