Postul de adjunct al șefului IPJ Brăila rămâne neocupat după concursul de la IGPR
La interviul profesional organizat miercuri, 30 septembrie, la Inspectoratul General al Poliției Române, cei doi candidați pentru funcția de adjunct al șefului IPJ Brăila — comisar-șef Marian Merlan și cms. șef Liviu Bonțescu — nu au obținut nota minimă 7 necesară ocupării postului. Notele publicate pe site-ul IGPR sunt 5,85 și 3,40, astfel că inspectoratul rămâne fără o echipă de conducere completă, iar activitatea este coordonată în continuare de adjunctul împuternicit Dorin Valentin Condruz.