Corina Ozon și Marius Albert Neguț lansează două volume la Biblioteca Județeană din Călărași
Vineri, 30 octombrie, ora 13:00, scriitorii Corina Ozon și Marius Albert Neguț vor lansa volumele „Când macii leagănă povești” și „Cerberus” la Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu din municipiul Călărași. Evenimentul face parte din programul dedicat Zilei Bibliotecii și include discuții cu autorii, sesiune de autografe și participarea Violetei Borzea, directoarea Editurii pentru Artă și Literatură.