Episcopia Oradiei a aplicat sancțiuni la Mănăstirea Sfintei Cruci după primirea lui Călin Georgescu
Episcopia Ortodoxă a Oradiei a anunțat sancțiuni disciplinare după incidentul de la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, când fostul candidat la Președinție Călin Georgescu a fost primit cu onoruri. Stareța Mina Bădilă și duhovnicul Atanasie Paleu au primit dojană arhierească scrisă și li s-au impus restricții privind slujirea și deplasările, precum și interdicția de manifestări cu caracter politic în spațiile bisericești.