Senatul a adoptat obligativitatea căștii pentru toți utilizatorii de trotinete și biciclete electrice
Senatul a adoptat, luni, inițiativa legislativă a parlamentarilor AUR care impune purtarea căștii de protecție pentru toți conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. Măsura se aplică și bicicliștilor sub 16 ani când circulă pe carosabil și a fost votată cu 98 de voturi "pentru" și o abținere. Parlamentarii AUR au motivat că obligatorietatea căștii reduce riscul traumatismelor craniene în contextul creșterii accidentelor cu trotinete electrice.