Circulația pe Aleea Parcului din Bacău se închide parțial 45 de zile pentru lucrări la rețea
Primăria Municipiului Bacău anunță închiderea parțială a circulației pe Aleea Parcului începând de luni, 26 octombrie, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare. Lucrările, realizate de Compania Regională de Apă Bacău prin constructor, se vor desfășura în trei etape și au o durată estimată de 45 de zile, cu posibilă reducere în funcție de condițiile meteo. Dirijarea circulației va fi semnalizată cu indicatoare, piloți sau semafoare în zonele cu vizibilitate redusă.