Patru bărbați din Verbița reținuți după ce ar fi vânat ilegal o căprioară cu termoviziune
Patru bărbați din localitatea Verbița, județul Dolj, au fost reținuți pentru 24 de ore în urma unor percheziții într-un dosar de braconaj cinegetic și transport de vânat. Ancheta vizează o vânătoare din noaptea de 24 spre 25 octombrie, în care suspecții ar fi folosit ogari, sisteme de iluminat nocturn și o cameră cu termoviziune pentru a captura o femelă de căprior pe Fondul Cinegetic Smadovița. Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, iar suspecții urmează să fie prezentați cu propunere de măsură preventivă.