Punctul de Trecere a Frontierei Albița
24 știri, prima pe 23 sep
135.000 de cartușe de vânătoare descoperite la PTF Albița și indisponibilizate de autorități
La Punctul de Trecere a Frontierei Albița, polițiștii de frontieră împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Vaslui au identificat și indisponibilizat 135.000 de cartușe de vânătoare transportate din România spre Republica Moldova fără aviz de tranzit și fără escorta jandarmilor. Șoferul, un bărbat de 57 de ani cu dublă cetățenie română și moldovenească, face obiectul unui dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. Cercetările vor fi continuate de polițiștii vasluieni.
Tânăr de 23 de ani prins la Albița cu substanțe anabolizante cu grad mare de risc
La Punctul de Trecere a Frontierei Albița, pe 30 septembrie în jurul orei 20:10, echipa comună de control a descoperit în bagajele unui român în vârstă de 23 de ani mai multe comprimate și fiole cu substanțe anabolizante cu grad mare de risc. Bunurile au fost reținute, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru trafic ilicit de substanțe dopante conform Legii 104/2008.