Bulgar prins la Calafat cu 931 de tablete și fiole anabolizante; bunuri de 186.200 lei
Poliţiştii de frontieră din Serviciul Teritorial Dolj au oprit pe 1 octombrie, în jurul orei 22:00, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un bărbat de 27 de ani, și au găsit în portbagaj 931 de tablete şi fiole cu substanţe anabolizante şi dopante. Bunurile, înscrise pe lista substanţelor cu grad mare de risc, au fost ridicate şi introduse în Camera Corpurilor Delicte; cercetările vizează infracţiunile privind introducerea şi importul fără autorizaţie.