Focar de pestă porcină africană confirmat în Veseud; zeci de localități din jur sub restricții
Pesta porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie din Veseud, comuna Slimnic, unde erau cinci porci; boala a fost confirmată prin test Real Time PCR de laboratorul sanitar-veterinar din Sibiu. Porcii din gospodărie au fost eutanasiați și îngropați, iar autoritățile au instituit zone de protecție (3 km) și de supraveghere (10 km) în jurul focarului. Măsurile sunt aplicate sub coordonarea DSVSA Sibiu și includ interdicții privind mișcarea animalelor, târgurile cu porci și scoaterea produselor din carne din zonă.