Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile Pieței Aurora pentru a amenaja o parcare și a regenera zona
Primăria Timișoara intenționează să cumpere cele patru clădiri de pe terenul de 1,4 hectare al Pieței Aurora, concesionat societății AURORA SRL din 1997, pentru a folosi terenul în interes public. Pe termen scurt municipalitatea propune amenajarea unei parcări pentru locuitorii cartierului Dâmbovița, iar pe termen lung preconizează un proiect de regenerare urbană a zonei.