ITM Neamț: peste 500.000 lei amenzi aplicate după controalele din septembrie
Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a realizat în septembrie 129 de controale în domeniul relațiilor de muncă şi sănătăţii şi securităţii în muncă şi a aplicat 33 de amenzi în valoare totală de 504.300 lei, plus 18 avertismente. Au fost dispuse 84 de măsuri de remediere; inspectorii au găsit 12 persoane care prestau muncă nedeclarată la 7 angajatori. În judeţ au avut loc 23 de accidente de muncă în aceeaşi lună, dintre care două mortale, în curs de cercetare.