Andrii Sybiha
15 știri, prima pe 23 sep
Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene și anunță priorități pentru securitate și integrare
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a preluat joi, la București, președinția Inițiativei Central Europene de la România și a anunțat priorități precum consolidarea securității regionale, accelerarea integrării europene și susținerea eforturilor de pace. Oficialul a spus că Ucraina va împărtăși experienţa dobândită în război, va cere sprijin pentru libertatea navigaţiei în Marea Neagră şi a reiterat angajamentul pentru protejarea minorităţilor naţionale, inclusiv a comunităţii române.
Ministrul ucrainean de Externe apără mandatul lui Zelenski după declaraţiile lui Trump
Andrii Sybiha a afirmat că Volodimir Zelenski se bucură de sprijinul poporului ucrainean şi că alegerea preşedintelui aparține populaţiei, după ce Donald Trump a spus că Ucraina ar trebui să aibă un nou lider. Sybiha a mai spus că a purtat discuţii cu omologii din Regatul Unit, Germania şi Norvegia pentru a intensifica presiunea asupra Rusiei şi a subliniat necesitatea menţinerii sprijinului partenerilor pentru Ucraina în contextul războiului.
Ucraina şi Coreea de Sud, în dispută diplomatică după dezvăluirea transferului a doi soldaţi nord-coreeni
Anunţul făcut de preşedintele Volodîmîr Zelenski că doi soldaţi nord-coreeni capturaţi de forţele ucrainene au fost trimişi în Coreea de Sud a stârnit nemulţumirea Seulului, care voia păstrarea confidenţialităţii transferului. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a numit situaţia o „neînţelegere diplomatică” şi spune că autorităţile ucrainene lucrează pentru a repara relaţiile şi a clarifica disputa.
Ucraina îndeamnă statele UE să urmeze exemplul ţărilor baltice în cazul sancţiunilor
Ministrul ucrainean de Externe Andrii Sybiha a cerut miercuri statelor membre UE să reimpună la nivel naţional sancţiunile împotriva oligarhilor Alisher Usmanov şi Mikhail Fridman, după ce UE i-a scos de pe listă pe 22 septembrie. Lituania, Letonia şi Estonia au anunţat deja măsuri naţionale, iar decizia de la Bruxelles a fost legată de negocieri în care Franţa şi Slovacia au susţinut ridicarea unor restricţii pentru a facilita eliberarea unor cetăţeni francezi.