Radu Miruță anunță ordin pentru programarea încărcărilor la Portul Constanța pentru a evita «băgatul în față»
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că nu există decizii care să prioritizeze trenurile cu cereale străine în detrimentul celor românești și a prezentat date pentru traficul feroviar din septembrie. El anunță un ordin de ministru finalizat care va stabili reguli clare pentru programarea încărcărilor şi descărcărilor la Portul Constanța, cu scopul de a elimina blocajele şi «băgatul în față». Datele arată că în septembrie au intrat în port 300 de garnituri, dintre care 49 cu cereale din Ucraina (16,3%).